Tinereretul care îmi plătește mie pensia – #Ghibstock

Standard

Pentru că suntem ardeleni și organizați, ne-am prezentat marți, 25 august curent, la #MareaHamaceala, cu hamacul cadou de la #MinorSwing, primit prin #ScenaUrbana, pentru un om de zapadă la opt mâini. Ocazie cu care am (re)descoperit ce tineri minunați învață la mine-n cartier, sub forma proiectului #ConservaTraditia al organizatorilor celui mai fain eveniment adolescent din oraș, #Ghibstock.

Și acum, că am terminat cu diezii, să intrăm în detalii, pentru că mie îmi place în proporție de cam 75% ce face tineretul cu creier din ziua de azi, așa semi-babetă cum mă aflu. Dacă din ăștia o să îmi plătească pensia, n-o să fie rău deloc.

Dacă nu de altceva, fie și pentru că își conving părinții să doneze dulceață și zacuscă pentru cauza lor, ceea ce înseamnă că sunt foarte capabili să gestioneze resurse limitate. Și pentru că m-au fericit cu o nouă trăistuță eco de cumpărături, desenată de mine cu motive tradiționale. Cu șabloanele lor, că nu ne putem baza pe cele două mâini stângi ale mele. Cea mai mâzgălită, din dreapta, pentru că n-am învățat încă să colorez cumsecade.

Acestea fiind zise, în mai ce vine, vă poftesc să susțineți orice cauză ar susține Ghibstock, pentru că merită. Festivalul din curtea școlii lor va fi la a șaptea ediție și, deși generațiile s-au schimbat, nu dau semne că s-ar fi blazat.

Servus și ne vedem în Grigorescu, în mai la anu’!

Anunțuri

Multiculturalissime. Și-atât.

Standard

Erau amândoi văduvi. S-au căsătorit. Interetnic, mixt, fele apă, fele viz. N-au avut copii împreună și i-au crescut pe ai lui. Care nu i-au zis mamă, ci tanti, și n-a fost niciun bai de-acolo. Au iubit-o și i-a iubit. Au respectat-o, și-au luat neveste la fel de bune și respectuoase ca ei și, după ce s-a dus de pe lumea asta, i-au dus flori și lumânări la mormânt în fiecare an, de Floriile românești și de Luminația ungurească. Și-au tratat rudele de împrumut exact ca pe cele de sânge, au fost primii la dat ajutor la nevoie și la bucuriile de familie. Și nici românilor din familie nu le-a trecut vreodată prin cap că nu sunt, de fapt, rude de niciun fel, nici la bucurii, nici la necazuri.

Oamenii buni sunt de un singur fel, dacă mă întrebați pe mine. Buni și-atât.

Ca un preot catolic care regretă că nu a a avut timp de învățat imnuri în română, sau ca unul reformat care citește din Evanghelie și predică și în română, sau ca unul ortodox care se roagă pentru vecinul unitarian de parohie.

Acestea fiind zise, vedeți că încep zilele culturale maghiare. Opt zile de muzică, evenimente, gulyas, bor, kurtos kalacs și bună înțelegere.

S(z)ervus(z).

Transilvanissime, pe drumul cel scurt și frumos

Standard

Dacă aș zice că a fost și bun, v-ați îngrămădi toți pe-acolo, venind dinspre Toplița. Nu e. E rezonabil pentru o Filoftee Fiat, că e mai înăltuță (la garda la sol, nu în altă parte, în rest e pe măsura proprietarei), dar dacă aveți mașină turtită de asfalt, mai bine mergeți pe șosea.

Ce-am avut în minte? Sâmbătă, nunți, bistrițeni vitezomani pe drum spre/dinspre Cluj (mă iertați, că-s și eu pe jumătate de-acolo, dar na, sunteți vitezomani, tăți huc).

Drept pentru care, de la Reghin, unde am întrebat încătrău, și mi s-a explicat cu detalii și mi s-a urat drum bun, sănătate și numa’ bine în română cu accent maghiar și am zis și eu mulțumesc, asemenea, am luat-o la anvelopă spre Breaza-Urmeniș-Mociu, printre dealuri. Evident, ca orice ardelean care se respectă, nu m-am grăbit, că era prea frumos, și am mai primit, pe la Mociu, și un mulțam fain, domnucă, de la domnii ciobani pe-ale căror oi nu le-am bodogănit.

Să n-o lungesc, am făcut cu telefonul vreo două-trei poze care nu cuprind nici pe sfert dealurile, drumul șerpuit, soarele, nucii, oile, floarea soarelui, cucurujii și piciocile aliniate ca la armată. Transilvania, diversă, frumoasă, de să nu se mai mire nimeni că suntem așa făloși când vine vorba de ea.

Am ajuns mai repede, mai frumos și mai sănătos la Cluj. Ceea ce vă doresc și domniilor voastre, dacă nu vă e din cale-afară milă de mașini.

S(z)ervus(z) și PS: vin zilele culturii maghiare, poftiti sa ne vedeti cum bem vin (de Ciumbrud, subsemnata, care încă nu s-a învrednicit de un voiaj la cramă), mâncăm gulyas, ascultăm muzica copilăriei (vecinilor), strângem în urma noastră și râdem în soare (sau ploaie) multicultural. Ca să nu ziceți că n-ați înțeles, invitație trilingv-ardelenească de la unul din produsele noastre (multi)culturale cele mai haioase, Nightlosers.

Untold. Muzică de sub balcon. No, și?

Standard

Mi-au bubuit muzicile patru zile aproape sub balcon. No, și?
M-am trezit cu artificii la 5.30 sâmbătă. No, și?
Astea se întâmplă cam de cinci ori pe vară de când stau aici, și muzica e, de regulă, proastă. Așa, măcar am ascultat Subcarpați și Argatu de pe balcon 🙂
Și cine s-o îmbătat, mă? Că în șase ceasuri de n-am văzut decât ușor amețiți.
Iar prin oraș, abia am găsit loc de o cafea în timpul zilei, trăiască invazia și să mai vină, dacă se poartă la fel de bine.
Deci, avem festival. Pentru alea patru zile de muzică între bună și digerabilă, eu mă mai sacrific și la anu’.
Așadar, ne-au încurcat oleacă. No, și?

Dos pompos: piți trecută și tenișii roz

Standard

Madam, pentru că-s o doamnă, că în mintea mea altfel îți zic, după ce ai scăpat tot flaconul de parfum pe tine și te-ai îmbrăcat în perdea și jeanși nici deschiși, nici închiși la culoare, credeam că am scăpat doar cu ardei copți cu aromă de parfum, cât ai tăcut.
Dar nu, (te)-ai ajuns în piața Engels și ai irosit o bună ocazie de a tăcea.
Ce-ai avut, madam, cu tinerica în rochie de tricot și teniși roz, care mergea la Untold? Garantez eu, la o vârstă mai apropiată de a ta decât de a ei, că era îmbrăcată mai fain decât tine. Du-te tu la festivaluri în rochie de gală, că tu ai să plângi după perdeaua prăfuită, înnoroită și pictată cu cocteiluri semi-sintetice, nu domnișoara în rochie neagră, frumoasă, relativ ieftină și care îi șede bine.
Și cu nădragii iubitului ei, strâmți, că avea cu ce, ce-ai avut? Chiar crezi că interesa pe cineva aflat la 10 metri distanță că, după părerea ta, i se vor necroza jumătate din urmași (mă văd silită să parafrazez, că sunt o doamnă, ce tenișii mei, pseudo-arbiter elegantiarum știe jargon și îl folosește)?
Dos pompos îți scrie în frunte, și acritură trecută înainte de vreme. Am zis! Te salut din cizmele mele rupte de băbuță care merge la festivaluri.

image

A fost „EGO”

Galerie

Într-o seară ploioasă de vară, într-o seară de luni m-am ascuns de picăturile ploii în subsolul unei cârciume ( Flying Circus PUB). Ce a urmat mi-a umplut inima de emoție. Emoția întâlnirii cu oameni buni și dragi mie.

Se pregătea o piesă de teatru.

Am rămas și nu mi-a părut deloc rău. A fost uluitor și foarte frumos. Așa e întodeauna la reprezentațiile lor.

Dacă îi întâlniți, opriți-vă preț de o clipă și o să vă captiveze prezența lor.

A fost „EGO” .

“O simplă bucată de hârtie, una care, împreună cu alte rahaturi în gen, mă face să exist. Toată lumea se comportă ca și cum n-ai exista dacă n-ai avea o bucată de hârtie care să ateste asta. Un rahat ștampilat de un prost care nu va ști, probabil, niciodată că tu ai trecut pe fața pământului.”

A fost Martin Noviç.

“Mă numesc Martin Noviç, și fără chesia asta [Arată spre buletin.] aș putea fi oricine altcineva.”

„Am fost crescut cu un singur vis îndoctrinat în capul meu: supraviețuirea.”

„Singurii oamenii în care poți avea cu adevărat încredere sunt rudele și oamenii care au nevoie de tine. Dar și asta e adevărat doar până la proba contrarie.”

„Îmi amintesc că devenise o modă să ai bicicletă. Toată lumea făcea rost de câte un bmx. Spun „făcea rost” pentru că nimeni nu avea bon pe bicicleta lui…”

A fost tare frumos.

Textul genial: Alexandru Teodorescu
Regia originală : Cristina David
Interpretarea extraordinară : Diana Bathory

Nu sunt eu cu textele, așa că iaca poze:

DSC_3145 DSC_3133 DSC_3115 DSC_3103 DSC_3092 DSC_3083 DSC_3052 DSC_3033 DSC_3017 DSC_3009 DSC_2987 DSC_2956 DSC_2936 DSC_2933 DSC_2876 CSC_3129 CSC_3088 _DSC2972

Mulțumesc prieteni

Bobina cu fotografii

Dacă e joi, e concert în Buricu Târgului

Standard

Și a fost Nightlosers.

Chiar imi era dor de ei, cam rar cântă pe la Cluj (oare de ce). Da cică o să îi mai vedem la Zilele Maghiare, că acolo au fost invitați să cânte.

Oamenii ăștia habar nu au cât de faini sunt.

Da știți că eu nu prea sunt cu vorbele. Așa că iaca niște poze:

DSC_2542 DSC_2551 DSC_2561 DSC_2596 DSC_2605 DSC_2613 DSC_2690 DSC_2739 DSC_2744 DSC_2746 DSC_2768 DSC_2786 DSC_2840

Cu mare drag,

Bobina cu fotografii