Mic dicționar de ardelenisme (11): ceapsa, clopu’ și chepeneagu’

Standard

Mno, ioi, tulai și vai de ceapsa* me (expresia asta nu e tradițională, dar bucătarul leneș nu vorbește buruienos decât la volan, unde n-o aud decât cel mult încă doi oameni). Am pierdut startul.

Era cât pe ce să scriu pe celălalt blog despre o degustare de vinuri, dar mi-au luat-o alții mai pricepuți înainte. Și dacă tot i-o trecut deja vremea ca la clopu’ de paie**, am zis că mai poate aștepta o țâră, să nu îmi bat gura de pomană, pe principiul „după ploaie, chepeneag***”.  Numa bine mă ajută memoria aia slabă și rămân doar cu ce mi-a furat cel mai tare nasul, ochii și papilele gustative.

Și-amu, să revenim la oițele noastre, surorile mele de coafură, și să ne lămurim ce-o vrut să zică autorii:

* Mai dintâie, ceapsa se poartă pe cap. Dacă e bănățeană, chiar e vai de capul tău, pentru că una foarte tradițională și bogată are cam juma de kilo de bani de aur cusuți pe dânsa. Prin zona mea (valea Arieșului, adică), ceapsa era o bonetă (de molton, croșetată sau tricotată) pe care-o purtau bunicile pe su’ năframă, să nu le înghețe urechile iarna, că no, cam trăje în beserică. Cum ce trăje? Corentu!

** I-o trecut vremea ca la clopu’ de paie vrea să zică următoarele: că fuse, fuse și se duse, cum ar veni, ca vremea clopului de paie care-i limitată în timp. Iarna degeaba-l ai, că de folosit la nimic nu-ți folosește.

*** După ploaie, chepeneag e, pe scurt, Cooperativa Munca în Zadar. Adică nu  merită să te mai ostenești, că dacă n-ai avut chepeneag când ploua, oricum ești ud până la piele. Mai ales dacă nu te-o luat nime-n car, c-afară plouă. No-amu serios, chiar nu știți ce-i chepeneagul? Și nu, nu-i parapleu. Bine, no, hai, treacă de la mine, e pelerină sau pe-acolo.

Chepeneag și ceapsă n-am. Dar îmi puteți vedea unul din clopuri, care, evident, ar avea nevoie de-o șpilcă să stea mai bine pe cap, dar îi bun când plouă și n-ai parapleu.

clop

 

Anunțuri